Consilier Juridic & Responsabil Protecția Datelor in Cluj Napoca

 

Descriere funcție

 

Responsabilități generale privind funcția de Consilier Juridic:

  • Îndeplinirea sarcinilor cu conținut juridic care apar în cursul desfăşurării activităţii Societății (control de legalitate, concilieri, litigii, reclamații, plângeri,etc).
  • Exprimarea de opinii de specialitate legate de contractele Societăţii, raportări, poziții, forme ale afacerilor Societății şi asupra compatibilității lor cu Legea 411/2004, respectiv Legea 204/2006.
  • Asigurarea respectării prevederilor legale și statutare în îndeplinirea obiectului de activitate al Societății.

Responsabilități specifice privind funcția de Responsabil protecția datelor:

  • Informarea şi consilierea furnizorilor de servicii/colaboratorilor care au calitatea de operator sau a persoanei împuternicite de operator, precum şi a angajaţilor care se ocupă de prelucrare, cu privire la obligaţiile care le revin în temeiul Regulamentului general privind protecţia datelor şi al altor dispoziţii de drept al Uniunii Europene sau drept intern, referitoare la protecţia datelor.
  • Monitorizarea respectării Regulamentului general privind protecţia datelor, a altor dispoziţii de drept al Uniunii Europene sau de drept intern referitoare la protecţia datelor şi a politicilor operatorului sau ale persoanei împuternicite de operator.
  • Evaluarea impactului asupra protecţiei datelor şi monitorizarea continuă.
  • Asigurarea evidenței Registrului de încălcare a securității datelor, actualizarea cadrului de reglementare internă și asigurarea furnizării de informații corecte și adecvate în misiunile de control și audit, din aria prelucrărilor de date cu caracter personal.
  • Cooperarea cu Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) și asumarea rolului de punct de contact pentru ANSPDCP.

 

Cerințe

 

  • Studii superioare finalizate în domeniul juridic.
  • Experiență de minim 1 an în domeniul juridic.
  • Cunoștințe bune de operare pc (Word, Excel, PowerPoint).
  • Cunoștințe avansate de limba engleză.
  • Experiență în aplicarea GDPR constituie avantaj.
  • Analiză și sinteză.
  • Respectare termene.
  • Implementare.
  • Organizare.
  • Responsabilitate.
  • Colaborare.
  • Feedback.

 

Ce oferim?

 

  • Investim în angajații noștri. Îi ajutăm să își asume responsabilitatea pentru dezvoltarea lor personală și profesională oferindu-le cursuri și training-uri.
  • Ne distrăm împreună în teambuilding-uri.
  • Recompensăm munca fiecăruia pe măsura rezultatelor.
  • Avem un mediu de lucru deschis și prietenos, în care contribuția fiecăruia este valorizată.

Contact

Datele de contact vor fi vizibile dupa ce veti aplica!

Anunţ expirat
loading...
www.mynextjob.ro folosește cookies. Navigând în continuare, iți exprimi acordul pentru folosirea acestora. Află mai multe Am ințeles!