ANUNȚ privind rezultatul soluționării contestațiilor la proba practică a concursului organizat de I.G.P.R. pentru ocuparea unui număr de 11 posturi vacante de ofiţer de poliţie în specialitatea acțiuni speciale, existente la nivelul I.G.P.R.-S.I.I.A.S., D in Bucuresti

În conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului şi O.m.a.i. nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile de poliţie ale Ministerului Afacerilor Interne, ambele cu modificările şi completările ulterioare; În referire la concursul organizat de Inspectoratul General al Poliţiei Române pentru ocuparea unui număr de 11 (unsprezece) posturi vacante de ofiţer de poliţie în specialitatea acțiuni speciale, existente la nivelul Serviciului Independent pentru Intervenție și Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și inspectoratelor de poliţie judeţene Buzău și Galați, cu personal recrutat din sursă internă, prin trecerea în corpul ofiţerilor a agenţilor de poliţie care îndeplinesc condiţiile legale, criteriile specifice şi cerințele pentru ocuparea posturilor scoase la concurs; În urma analizei contestațiilor formulate cu privire la proba practică susținută în zilele de 04 și 05 martie 2021, comisia de soluționare a contestațiilor a constatat următoarele: Nr. crt. Cod atribuit Rezultatul soluționării contestației Motivul 1 GL/SAS/5 ADMISĂ Întemeiată 2 IGP/SIIASMIS/36 RESPINSĂ Neîntemeiată 3 GL/SAS/13 RESPINSĂ Neîntemeiată 4 IGP/SIIASMIS/66 RESPINSĂ Neîntemeiată 5 IGP/SIIASLUP/11 RESPINSĂ Neîntemeiată 6 DGP/SAS/109 RESPINSĂ Neîntemeiată 7 IGP/SIIASLUP/26 RESPINSĂ Neîntemeiată 8 IGP/SIIASLUP/21 RESPINSĂ Neîntemeiată 9 IGP/SIIASLUP/24 RESPINSĂ Neîntemeiată

Contact

Datele de contact vor fi vizibile dupa ce veti aplica!

Anunţ expirat
loading...
www.mynextjob.ro folosește cookies. Navigând în continuare, iți exprimi acordul pentru folosirea acestora. Află mai multe Am ințeles!