Manager Date Distribuție in Târgu Mureş

E.ON recrutează pentru una dintre companiile sale, Delgaz Grid, cel mai mare distribuitor de gaze naturale şi electricitate din jumătatea de Nord a României; Departament: Dezvoltare Soluții și Proiecte Distribuție, Locaţia: Târgu-Mureș, 

 

Manager Date Distribuție 

 

 

Ce implică rolul tău în echipa noastră

 

  • Coordonezi activitățile specifice managementului de date din compania de distribuție în scopul creșterii calității și eficienței bazelor de date ale companiei
  • Coordonezi activitatea de analiză specifică a datelor și propui soluții privind eficiența bazelor de date și utilizarea lor în scopul susținerii deciziilor managementului și a strategiei companiei
  • Coordonezi proiectele de guvernanţă a datelor în Delgaz Grid
  • Asiguri alinierea între echipele operaționale de guvernanță a datelor și direcțiile strategice definite la nivelul companiei atât din perspectivă operațională cât și de IT

 

Cum îți dai seama că te potrivești

 

  • Educație necesară:  Studii superioare 
  • Experienţă practică necesară: 5 ani în activități cu componență semnificativă de gestionare/ management al datelor, inclusiv în managementul proiectelor, lucrul cu baze de date, analiză, procesare de date și pregătire de rapoarte, o bună cunoaștere a pieței de gaz și electricitate din România constituie un avantaj
  • Cunoștințe IT: Utilizator avansat MS Office (în special PowerPoint şi Excel dar şi MS Project), cunoştinţe generale foarte bune de sisteme ERP, raportare și analiză de date (ex. SAP, Data Warehouse, Data Quality, Data Architecture)
  • Cunoștințe lingvistice: Limba română și limba engleză fluent

 

Ce îţi oferim noi

 

  • Îți oferim mai mult decât un salariu: Primești cadouri cu ocazia evenimentelor importante din viața ta precum Crăciunul, căsătoria, 1 iunie iar lista continuă. Excelezi în ceea ce faci? Poți să fii unul dintre cei care primesc bonusuri de performanță. Dacă locuiești prea departe de sediu, te ajutăm cu decontarea transportului.
  • Plătești ușor cu tichetele de masă: Ai tichetele încărcate pe un card de masă cu care poți să plătești contactless. 
  • Lucrezi cu plăcere, sănătos și în siguranță: Ai o asigurare medicală privată. Dacă îți schimbi ochelarii de vedere, noi acoperim o parte din valoarea lor. Pe durata pandemiei poți lucra și de acasă, dacă aria în care activezi îți permite acest lucru. Noi scriem acest anunț de acasă. Unii dintre noi lucrăm și pe teren, dar în siguranță. 
  • Primești două pensii după ce nu vei mai lucra: E posibil. Prin pensia facultativă vei avea un venit suplimentar, pe lângă pensia din sistemul public.
  • Ești plătit dublu ca să mergi în vacanță: Da, ai citit bine. Ai o primă de vacanță! În plus, ai parte de mai multe zile libere decât angajații altor companii. După ce te întorci din concediu, noi îți decontăm o parte din valoarea serviciilor turistice.
  • Punem accent pe dezvoltare: Te dezvolți în continuare, alături de noi, prin sesiuni de workshop-uri, training-uri și certificări noi.
  • Te-am făcut curios? Intră pentru a vedea mediul nostru de lucru.

E.ON se angajează să asigure egalitatea de șanse și promovează în mod activ diversitatea, egalitatea și flexibilitatea.

 

Sumar

 

Nr. de referinţă: 137963 Anunţul expiră la data de: 03.12.2020 Data de început: 04.01.2021

 

Contact

 

Dacă vrei să afli mai multe despre noi, vizitează-ne pe pagina de .

 

Despre noi

 

Noul E.ON este unul dintre cei mai puternici operatori ai rețelelor și a infrastructurii energetice europene, precum și un furnizor de soluții avansate pentru mai mult de 50 de milioane de clienți. Suntem prezenţi în 15 țări și avem un total de peste 75.000 de angajați, iar acest lucru ne permite să contribuim activ la accelerarea tranziției energetice în Europa. E.ON își propune să transforme fundamental lumea energiei, pornind cu focalizarea atenției pe două zone de creștere sustenabilă și achiziția companiei innogy. Fiind unul dintre cei mai mari furnizori de servicii energetice din Europa, vom stimula tranziția energetică în România și în Europa. Combinarea expertizei celor două companii va face, de asemenea, ca E.ON să devină un pionier în dezvoltarea de soluții noi și inovatoare, și să atragă cele mai strălucite minți în sectorul energetic.

 

Ne găseşti aici

 

Contact

Datele de contact vor fi vizibile dupa ce veti aplica!

Anunţ expirat
loading...
www.mynextjob.ro folosește cookies. Navigând în continuare, iți exprimi acordul pentru folosirea acestora. Află mai multe Am ințeles!