Consilier juridic in Bucureşti Sectorul 3

Descriere Locuri de muncaDescrierea jobului:

• elaborarea de opinii legale cu privire la orice situatie, a carei solutionare presupune consultarea, interpretarea sau aplicarea unor prevederi cu caracter normativ;

• coordonarea și negocierea contractelor comerciale, consultanță și asistență juridică în domeniul achizițiilor publice coroborate cu hotărârile consiliului local, precum și cu procedurile interne ale societății, întocmirea de contracte, derulare de tranzacții corporatiste, revizuire și negociere contracte din domeniile conexe dreptului comercial: administrative, de muncă, etc, reprezentare juridică în relația cu colaboratorii societății, urmărind interesele generale ale societății conform legilor în vigoare

• elaborarea de acte aditionale si notificari sau orice alte documente necesare scietatii;

• sa se consulte cu managementul si impreuna cu acesta sa stabileasca strategia de lucru pentru ca toate aspectele juridice aparute si toate solicitarile colegilor sa fie rezolvate la timp si conform legislatiei in vigoare;

• să formuleze răspunsuri legale la solicitări ale autorităţilor statului sau ale altor persoane fizice sau juridice

• să furnizeze servicii de consiliere juridică celorlalte departamente din societate

• să asigure asistenţa juridică pentru societate ȋn faţa oricăror organe jurisdictionale;

• să urmărească apariţia actelor normative şi aduce la cunoştinţa conducerii obligatiile ce revin societăţii

• să ȋntocmească formalităţile prevăzute de lege ȋn cazul modificării actului constitutiv, asigurând ȋnregistrarea documentelor la Oficiul Registrului Comerţului;

• să se asigure că monitorizează hotărârile judecătoreşti rezultate în urma soluţionării litigiilor instrumentate, susceptibile de executare silită, în vederea legalizării și demarării demersurilor specifice pentru recuperarea sumelor de bani datorate societăţii

• să aibă capacitatea de organizare a locului de muncă

• să participe activ la rezolvarea sarcinilor echipei• să fie cinstit, loial și disciplinat, dând dovadă în toate împrejurările de o atitudine civilizată și corectă față de toate persoanele cu care vine în contact;

• Cunoștințe limba engleză la nivel avansat; Beneficii:- Salariu motivant; tichete de masă - Program de lucru 8 ore/zi, 1 oră pauză de masă; - Posibilitatea de dezvoltare a cunoștințelor; - Posibilitatea de a lucra in cadrul unor proiecte de anvergură; - Mediu de lucru profesional.In cadrul echipei noastre te poți dezvolta profesional și personal, echipa noastră este tânără, energică și proactivă, daca consideri ca este un mediu în care te integrezi și vrei să ne cunoști, te rugăm să ne trimiți cv-ul tau, aplicand online la anunt sai la adresa administrativ@as3-strazi.ro cu mentiunea anuntului de pe platforma My Next Job . Informatii suplimentare pot fi oferite la numarul de telefon: 0752.308.186 – Alexandra Pavel Va steptam in echipa noastra!

Contact

Datele de contact vor fi vizibile dupa ce veti aplica!

Anunţ expirat
loading...
www.mynextjob.ro folosește cookies. Navigând în continuare, iți exprimi acordul pentru folosirea acestora. Află mai multe Am ințeles!