Eco - licitatori in Constanţa

ONG Mare Nostrum caută eco-licitatori pentru un eveniment organizat în decembrie, în Constanța. 

Concept

În luna decembrie, ONG Mare Nostrum vrea să organizeze un eveniment tip licitație, la care să participe reprezentanți ai companiilor care doresc să sponsorizeze sau să susțină proiecte ce țin de protecția mediului și de educație pentru dezvoltare durabilă.În cadrul evenimentului, Mare Nostrum va prezenta proiecte pe această linie, care vor fi licitate de cei din sală. Pe scurt, un pitch eco. 

Ce se caută?

Companii care vor să investească  în proiecte și activități care ajută la conservarea biodiversității și a ecosistemului marin.  Evenimentul se pretează și activităților tip CSR.  

Cum se întâmplă?

Persoanele interesate de acest concept(exclusiv reprezentanți de companii) pot confirma participarea la eveniment printr-un mail către office@marenostrum.ro, până pe data de 20 octombrie. Confirmarea participării indică doar interesul pentru acest eveniment și disponibilitatea de a investi în astfel de evenimente. Confirmarea participării nu implică obligativitatea de a licita pentru proiecte. Pentru mai multe detalii, ne puteți contacta tot pe mailul  office@marenostrum.ro.

Odată ce am stabilit un număr optim de participanți, vom oferi detalii legate de implementarea propriu zisă a evenimentului, precum și detalii despre proiectele care intră în eco-licitație. 

Despre companie

Mare Nostrum este o asociaţie non-profit, apolitică şi independent ecologistă din Constanţa, înfiinţată în 1993 la iniţiativa unor tineri specialişti, din diferite domenii legate de cercetarea marină şi protecţia mediului, care au realizat că ştiinţa singură nu poate rezolva gravele dezechilibre ecologice apărute în regiunea Mării Negre. În prezent, organizația este una dintre cele mai active și vizibile organizații de mediu din Constanța.

Contact

Datele de contact vor fi vizibile dupa ce veti aplica!

Anunţ expirat
loading...
www.mynextjob.ro folosește cookies. Navigând în continuare, iți exprimi acordul pentru folosirea acestora. Află mai multe Am ințeles!