Căutăm un Generalist Resurse Umane și Salarizare pentru fabrica de BCA din Adjud (jud. Vrancea), un rol-cheie în gestionarea proceselor locale de administrare personal, salarizare și suport HR operațional.
Ne dorim o persoană atentă la detalii, organizată și responsabilă, care poate gestiona independent activitățile de HR și payroll la nivel de fabrică, cu respectarea legislației muncii, a termenelor legale și a procedurilor interne.
Responsabilități principale:
Întocmești, administrezi și arhivezi documentele de personal: contracte individuale de muncă, acte adiționale, decizii, adeverințe, documente de suspendare sau încetare;
Operezi și actualizezi datele în REGES/Revisal, cu respectarea termenelor legale;
Pregătești documentația necesară pentru controale ITM, audituri interne și externe;
Verifici și validezi informațiile necesare procesului de payroll: pontaje, sporuri, indemnizații, concedii, ore suplimentare și absențe;
Oferi suport în procesul de închidere de lună;
Asiguri acuratețea datelor transmise pentru payroll și pentru declarația D;
Răspunzi solicitărilor angajaților privind salariile, documentele de personal și procesele HR;
Oferi suport managerilor locali pe teme de legislația muncii, administrare personal și procese HR;
Monitorizezi modificările legislative cu impact în zona de HR și payroll;
Coordonezi procesele locale de recrutare;
Gestionezi activitățile de onboarding și offboarding;
Participi la procesele anuale de resurse umane: evaluarea performanței, revizuirea salarială, planificarea forței de muncă, dezvoltare și instruire;
Pregătești rapoarte de personal, salarizare și indicatori HR pentru management și autorități.
Profilul căutat:
Studii superioare finalizate, preferabil în Resurse Umane, Economie, Drept sau Administrație;
Minimum 2–3 ani experiență în administrare personal și payroll;
Experiență practică în REGES/Revisal;
Cunoștințe solide de legislația muncii;
Cunoștințe de payroll, time management și sisteme HR integrate - experiența cu Charisma reprezintă avantaj;
Experiența în companii industriale sau de producție reprezintă avantaj;
Experiența în gestionarea proceselor payroll cu sporuri și ture constituie avantaj;
Atenție la detalii, acuratețe și capacitate bună de organizare;
Abilități bune de comunicare și relaționare;
Capacitate de lucru autonom și asumarea responsabilității pentru procesele HR locale.