Anunt concurs pentru ocuparea unui număr de 47 posturi vacante de ofițer de poliție din cadrul I.G.P.R. - DOS și B.O.S. București, Alba Iulia, Bacău, Cluj-Napoca, Galați, Iași, Oradea, Ploiești, Suceava, Târgu-Mureș și Timișoara, specialitatea -operațiuni in Bucuresti

A N U N Ţ

În conformitate cu prevederile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului și ale Ordinului m.a.i. nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile de poliţie ale Ministerului Afacerilor Interne, ambele cu modificările şi completările ulterioare;

Inspectoratul General al Poliţiei Române, cu sediul în municipiul Bucureşti, strada Mihai Vodă nr. 4-6, sectorul 5, organizează;

C O N C U R S:

Secţiunea I – Posturile scoase la concurs

Pentru ocuparea unui număr de 47 (patruzeci și șapte) posturi vacante de ofițer de poliție din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, existente în statul de organizare al Direcției Operațiuni Speciale și în statele de organizare ale brigăzilor operațiuni speciale București, Alba Iulia, Bacău, Cluj-Napoca, Galați, Iași, Oradea, Ploiești, Suceava, Târgu-Mureș și Timișoara, specialitatea ,,operațiuni speciale”, prin trecerea în corpul ofiţerilor a agenţilor de poliţie care îndeplinesc condiţiile legale.

Posturile sunt prevăzute la următoarele poziţii din statele de organizare ale unităţilor:

  • Direcția Operațiuni Speciale – 5 posturi vacante (înscrierea se va face pe structură)
  • Serviciul Supravegheri Operative - Biroul 2
  • ofiţer specialist I, poziţia 644;
  • Serviciul Prinderi în Flagrant
  • ofiţer specialist I, poziţia 667;
  • Serviciul Exploatare Tehnică – Biroul Exploatare
  • ofiţer specialist I, poziţia 701;
  • ofiţer specialist II, poziţia 705;
  • Serviciul Echipamente Mobile
  • ofiţer specialist I, poziţia 741;
  • Brigada Operațiuni Speciale București – 6 posturi vacante (în cazul primelor 5 posturi înscrierea se va face pe structură și la SOS Giurgiu, pe post)
  • Serviciul Supravegheri Operative - Biroul 1
  • ofiţer specialist I, poziţia 14;
  • Serviciul Supravegheri Operative - Biroul 2
  • ofiţer specialist I, poziţia 54;
  • Serviciul Exploatare Tehnică – Biroul Autorizare
  • ofiţer specialist II, poziţia 115;
  • ofiţer specialist II, poziţia 116;
  • Serviciul Surse Umane de Informații și Investigații – Compartimentul Investigații
  • ofiţer specialist II, poziţia 165;
  • Serviciul Operațiuni Speciale Giurgiu
  • ofiţer specialist II, poziţia 220;
  • Brigada Operațiuni Speciale Alba Iulia – 4 posturi vacante (înscrierea se va face pe structură)
  • Serviciul Supravegheri Operative - Biroul 1
  • ofiţer specialist II, poziţia 9;
  • Serviciul Supravegheri Operative - Biroul 2
  • ofiţer specialist principal I, poziţia 31;
  • Serviciul Prinderi în Flagrant
  • ofiţer specialist principal II, poziţia 52;
  • Biroul Surse Umane de Informații și Investigații
  • ofiţer specialist I, poziţia 78;
  • Brigada Operațiuni Speciale Bacău – 1 post vacant (înscrierea se va face pe post)
  • Serviciul Operațiuni Speciale Neamț
  • ofiţer specialist II, poziţia 103;
  • Brigada Operațiuni Speciale Cluj-Napoca – 6 posturi vacante
  • pentru postul prevăzut la poziția 85, înscrierea se va face pe post;
  • pentru posturile prevăzute la pozițiile 121 și 127/b, înscrierea se va face pe structură;
  • pentru posturile prevăzute la pozițiile 129, 131 și 139/b, înscrierea se va face pe structură;
  • Serviciul Exploatare Tehnică
  • ofiţer specialist II, poziţia 85;
  • Serviciul Operațiuni Speciale Bistrița-Năsăud
  • ofiţer specialist principal II, poziţia 121;
  • Compartimentul Surse Umane de Informații și Investigații Bistrița-Năsăud
  • ofiţer specialist principal II, poziţia 127/b;
  • Serviciul Operațiuni Speciale Maramureș
  • ofiţer specialist principal I, poziţia 129;
  •  ofiţer specialist principal II, poziţia 131;
  • Compartimentul Surse Umane de Informații și Investigații Maramureș
  • ofiţer specialist principal I, poziţia 139/b;
  • Brigada Operațiuni Speciale Galați – 2 posturi vacante (înscrierea se va face pe structură)
  • Serviciul Supravegheri Operative - Biroul 1
  • ofiţer specialist II, poziţia 8;
  • ofiţer specialist II, poziţia 9;
  • Brigada Operațiuni Speciale Iași – 4 posturi vacante (în cazul primelor 3 posturi, înscrierea se va face pe structură, iar la SOS Vaslui, pe post)
  • Serviciul Supravegheri Operative - Biroul 2
  • ofiţer specialist I, poziţia 27;
  • Serviciul Exploatare Tehnică
  • ofiţer specialist I, poziţia 63;
  • ofiţer specialist II, poziţia 64;
  • Serviciul Operațiuni Speciale Vaslui
  • ofiţer specialist I, poziţia 97;
  • Brigada Operațiuni Speciale Oradea – 2 posturi vacante (înscrierea se va face pe structură)
  • Serviciul Operațiuni Speciale Satu Mare
  • ofiţer specialist principal I, poziţia 93;
  • Compartimentul Surse Umane de Informații și Investigații Satu Mare
  • ofiţer specialist principal II, poziţia 103;
  • Brigada Operațiuni Speciale Ploiești – 3 posturi vacante (în cazul primelor 2 posturi, înscrierea se va face pe structură, iar la SUII Dâmbovița, pe post)
  • Serviciul Exploatare Tehnică
  • ofiţer specialist II, poziţia 67;
  • ofiţer specialist II, poziţia 68;
  • Compartimentul Surse Umane de Informații și Investigații Dâmbovița
  • ofiţer specialist principal II, poziţia 125;
  • Brigada Operațiuni Speciale Suceava – 2 posturi vacante (înscrierea se va face pe structură)
  • Serviciul Supravegheri Operative - Biroul 2
  • ofiţer specialist II, poziţia 32;
  • Serviciul Exploatare Tehnică
  • ofiţer specialist II, poziţia 67;
  • Brigada Operațiuni Speciale Târgu-Mureș – 3 posturi vacante (în cazul primelor 2 posturi, înscrierea se va face pe structură, iar la SOS Harghita, pe post)
  • Serviciul Supravegheri Operative - Biroul 2
  • ofiţer specialist II, poziţia 23;
  • Serviciul Prinderi în Flagrant
  • ofiţer specialist I, poziţia 42;
  • Serviciul Operațiuni Speciale Harghita
  • ofiţer specialist II, poziţia 93;
  • Brigada Operațiuni Speciale Timișoara – 9 posturi vacante
  • pentru posturile prevăzute la pozițiile 9, 11, 33, 50 și 103, înscrierea se va face pe structură;
  • pentru postul prevăzut la poziția 116, înscrierea se va face pe post;
  • pentru posturile prevăzute la pozițiile 127, 128 și 136, înscrierea se va face pe structură;
  • Serviciul Supravegheri Operative - Biroul 1
  • ofiţer specialist principal II, poziţia 9;
  • ofiţer specialist II, poziţia 11;
  • Serviciul Supravegheri Operative - Biroul 2
  • ofiţer specialist I, poziţia 33;
  • Serviciul Prinderi în Flagrant
  • ofiţer specialist principal II, poziţia 50;
  • Biroul Tehnică Operativă
  • ofiţer specialist II, poziţia 103;
  • Serviciul Operațiuni Speciale Arad
  • ofiţer specialist principal II, poziţia 116;
  • Serviciul Operațiuni Speciale Caraș-Severin
  • ofiţer specialist principal II, poziţia 127;
  • ofiţer specialist principal II, poziţia 128;
  • Compartimentul Surse Umane de Informații și Investigații Caraș-Severin
  • ofiţer specialist II, poziţia 136.
  • Secţiunea a II-a – Condiţii de participare

    Poate participa la concurs, agentul de poliţie care a absolvit studii superioare, dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

    a) este declarat «apt» la evaluarea psihologică organizată în acest scop;

    b) nu este cercetat disciplinar sau nu se află sub efectul unei sancţiuni disciplinare;

    c) nu este pus la dispoziţie ori suspendat din funcţie în condiţiile art. 27^21 alin. (2) sau art. 27^25 lit. a), b) şi h) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare;

    d) a obţinut calificativul de cel puţin «bine» la ultimele două evaluări anuale de serviciu;

    e) are studii corespunzătoare cerinţelor postului pentru care candidează, respectiv:

  • studii universitare de lungă durată, cu diplomă de licenţă sau echivalentă,
  • sau

  • studii superioare de licenţă, ciclul I de studii universitare (în sistem ”Bologna”).
  • Atenţie! – Nu se admit derogări de la niciuna dintre condiţiile de participare la concurs, prevăzute în prezentul anunţ.

    Secţiunea a III-a – Reguli privind înscrierea la concurs

    Înscrierea se realizează, în perioada 18-28.12.2020, online, la adresa de e-mail incadrare@politiaromana.ro .

    Înscrierea candidaților se va realiza astfel:

    - menţionând structura (ex: Vă rog să-mi aprobaţi participarea la concursul organizat de IGPR pentru ocuparea posturilor vacante de ofițer de poliție din cadrul Brigăzii Operaţiuni Speciale Timișoara (pozițiile 127, 128 și 136). În acest caz vor candida pentru cele 3 posturi din cadrul structurii respective, urmând ca repartizarea pe posturi a candidaţilor declaraţi „admis” să se facă în ordinea descrescătoare a notelor finale obținute;

    - menţionând postul (ex. Vă rog să-mi aprobaţi participarea la concursul organizat de IGPR pentru ocuparea postului vacant de ofiţer de poliție din cadrul Brigăzii Operaţiuni Speciale Timișoara – SOS Arad, prevăzut la poziţia 116).

    Înscrierea se realizează online, în perioada 18-28.12.2020 (pe data de 28.12.2020, doar până la orele 16:00), la adresa de e-mail incadrare@politiaromana.ro .

    Cererile de înscriere însoțite de documentația solicitată, transmise după data de 28.12.2020, orele 16:00, nu vor fi luate în considerare.

    Reguli privind transmiterea documentelor necesare înscrierii, menționate mai sus:

    - documentele care necesită a fi completate (Ex. cererea de înscriere, declarația) vor fi printate de către candidat, completate olograf, datate și semnate, iar ulterior scanate în format pdf și transmise în format electronic, pe adresa de e-mail indicată mai sus (candidații vor manifesta atenție maximă ca documentele să fie completate corect și integral);

    - fiecare document va fi scanat și salvat într-un fișier pdf separat, denumirea fișierului fiind compusă din numele candidatului și conținutul fișierului (Exemplu: Popescu Ioan-act identitate, Popescu Ioan-cerere înscriere, etc.);

    - toate documentele vor fi scanate în format pdf, candidații urmând a verifica înaintea transmiterii, conținutul fișierului pdf scanat, respectiv faptul că acesta este scanat integral (corespunde cu documentul original Ex: diploma de licență este scanată față verso) și este lizibil;

    - toate documentele menționate mai sus vor fi transmise în format electronic printr-un singur e-mail (ca atașamente la e-mail), mărimea totală a tuturor documentelor transmise de către candidat (fișierele pdf atașate e-mailului) pentru înscriere la concurs nu trebuie să depășească 50 MB;

    - e-mailul transmis de către candidat va avea subiect (titlu) de următoarea formă: grad, nume, prenume candidat, conținutul e-mailului și concursul la care se înscrie (Ex: Asp. Popescu Ioan - Dosar BOS Cluj-Napoca).

    Atenție! Documentele transmise de către candidat vor fi printate și prezentate comisiei de concurs pentru activitatea de validare/invalidare a candidaturilor. La concurs pot participa numai candidaţii care îndeplinesc condiţiile legale și condiţiile de ocupare prevăzute în fişa postului, respectiv cei ale căror dosare de recrutare sunt complete, corect întocmite şi depuse în termenul prevăzut în anunţul de concurs. Candidații poartă întreaga răspundere pentru transmiterea dosarelor de înscriere incomplete sau incorect întocmite.

    În următoarea zi lucrătoare, ulterioară depunerii cererii de înscriere însoțită de documentația aferentă, candidaților li se va transmite un e-mail de confirmare a primirii cererii, de pe aceeași adresă, respectiv incadrare@politiaromana.ro , precizându-se numărul de înregistrare și codul atribuit candidatului.

    În situația în care candidatul nu primește confirmarea în termenul prevăzut mai sus, acesta se poate adresa Direcției Management Resurse Umane la nr. de tel 0212082525, int. 26433 și 26417, iar în cazul în care situația nu s-a soluționat, are posibilitatea de a se prezenta fizic la Direcția Management Resurse Umane din strada Mihai Vodă nr. 4-6, sector 5, municipiul București, în vederea clarificării.

    ATENȚIE! Se recomandă tuturor candidaților să evite înscrierea la alte concursuri organizate de Poliția Română, la aceeași dată, întrucât testele scrise se vor desfăşura concomitent.

    Înscrierea candidaţilor se va face pe bază de cerere de înscriere, conform Anexei nr. 2, și a documentelor, în volum complet , specificate în anunţ și transmise împreună la adresa de e-mail incadrare@politiaromana.ro .

    Atenție! Este interzisă înscrierea prin fax, prin poștă, inclusiv poștă militară sau prin orice alte mijloace decât prin e-mail, astfel că cererile transmise în aceste moduri nu vor fi luate în considerare.

    Dosarul de înscriere va cuprinde următoarele documente:

  • cererea de înscriere (Anexa nr. 2) şi CV;
  • copii ale documentelor care atestă nivelul şi specializarea studiilor impuse de cerinţele postului (diploma de licenţă și foaia matricolă/suplimentul la diploma de licență şi/sau orice alte documente care atestă nivelul şi specializarea studiilor); (Se vor accepta adeverinţele de studii numai dacă aceste documente sunt în termenul de valabilitate, respectiv 12 luni de la finalizarea studiilor. Termenul de valabilitate al adeverinței de studii se calculează de la data finalizării acestora, nu de la data eliberării adeverinței de către instituția de învățământ.); (Agenții de poliție care au absolvit studii în alte state vor prezenta documentele echivalate de Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice);
  • copie a actului de identitate;
  • copii ale certificatului de naştere al candidatului, soţului/soţiei şi fiecărui copil, ale certificatului de căsătorie, precum şi, după caz, ale hotărârilor judecătoreşti privind starea civilă;
  • declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare (Anexa nr. 3);
  • adeverinţa eliberată de structura de resurse umane a unităţii în care este încadrat agentul de poliție din care să reiasă menţiunile precizate la art. 27^45 lit. b), c) şi d) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare (din cuprinsul adeverinței trebuie să reiasă următoarele: 1) agentul de poliție nu este cercetat disciplinar sau nu se află sub efectul unei sancţiuni disciplinare; 2) acesta nu este pus la dispoziţie ori suspendat din funcţie în condiţiile art. 27^21 alin. (2) sau ale art. 27^25 lit. a), b) şi h) din Legea nr. 360/2002; 3) cel în cauză a obţinut calificativul de cel puţin «bine» la ultimele două evaluări anuale de serviciu).
  • Adeverinţa este necesară doar candidaților care sunt încadrați în unități deservite de alte structuri de resurse umane decât Direcția Management Resurse Umane din Inspectoratul General al Poliției Române.

    Atenţie! Candidaţii care nu transmit, la înscriere, toate documentele mai sus menţionate nu vor fi înscrişi la concurs.

    Atenţie! După data limită de înscriere, respectiv data de 28.12.2020, orele 16:00 , nu vor mai fi luate în considerare documente necesare completării dosarului de candidat.

    Atenţie! Candidatul declarat ”admis” va prezenta documentele în original, în vederea certificării pentru conformitate cu originalul a copiilor documentelor transmise electronic la înscriere, care vor fi semnate de către persoana desemnată şi de către candidat. Originalul documentelor prezentate se restituie candidatului după certificarea copiilor. 

    În situaţia în care candidatul declarat ”admis” nu prezintă toate documentele solicitate şi/sau nu prezintă documentele în original în vederea certificării pentru conformitate a copiilor şi/sau în situaţia în care se constată că documentele prezentate nu sunt autentice, se aplică în mod corespunzător prevederile art. 57^1 alin. (5) din O.m.a.i. nr. 140/2016, respectiv în cazul neîndeplinirii acestei condiții, oferta de ocupare a postului se face candidatului clasat pe următorul loc, în ordinea descrescătoare a notelor obținute.

    Listele candidaturilor validate/invalidate vor fi publicate, la data de 19.01.2021 , pe pagina de Internet a Poliţiei Române, www.politiaromana.ro, Secţiunea carieră – Posturi scoase la concurs (adresa http://www.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs), pe pagina de Intrapol și la avizierul unității.

    Secţiunea a IV-a – Reguli privind examinarea psihologică

    Data, ora, locul şi celelalte detalii vor fi stabilite de unitatea de profil, în funcţie de numărul de candidaţi şi vor fi comunicate acestora prin postare pe pagina de Internet a Poliţiei Române, www.politiaromana.ro, Secţiunea carieră – Posturi scoase la concurs (adresa http://www.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs), pe pagina de Intrapol și la avizierul unității.

    Atenţie! Agenții de poliție nu vor fi anunţaţi personal cu privire la data, ora şi locul unde se va organiza testarea psihologică, fiind obligaţi să se informeze prin verificarea permanentă a paginilor de Internet indicate mai sus.

    Atenţie! Candidaţii trebuie să se prezinte în ziua, data, ora şi locul în care au fost planificaţi pentru susţinerea testării psihologice şi nu vor putea solicita o reprogramare.

    Rezultatele la testarea psihologică se postează pe pagina de Internet a Poliţiei Române, www.politiaromana.ro, Secţiunea carieră – Posturi scoase la concurs (adresa http://www.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs) pe pagina de Intrapol și la avizierul unității.

    Agenții de poliție declarați ”inapt” psihologic vor fi informați telefonic, candidaturile acestora urmând a fi respinse ca urmare a neîndeplinirii condițiilor legale.

    După finalizarea activității de evaluare psihologică, Comisia de concurs va analiza candidaturile, urmând a se pronunţa cu privire la validarea/invalidarea candidaturilor tuturor candidaților.

    Lista candidaților ale căror dosare au fost acceptate, precum și lista candidaților a căror candidatură a fost invalidată, vor fi postate pe pagina de Internet a Poliției Române, www.politiaromana.ro, Secțiunea carieră – Posturi scoase la concurs (adresa http://www.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs), pe pagina de Intrapol și la avizierul unității.

    Orice alte modificări în calendarul desfăşurării concursului vor fi aduse la cunoştinţa candidaţilor prin postarea unui anunţ pe pagina de Internet a Poliţiei Române și pe pagina de Intrapol.

    Secţiunea a V-a – Desfăşurarea concursului (proba scrisă)

    Proba scrisă va consta în rezolvarea unui test scris - tip grilă.

    Acesta va consta în susţinerea unui test grilă, elaborat de către Comisia de concurs din cadrul I.G.P.R., din tematica şi bibliografia recomandate (Anexa nr. 1), având ca scop verificarea cunoştinţelor necesare îndeplinirii atribuţiilor postului, care va fi înregistrat/supravegheat video şi va avea loc la data de 23.01.2021 .

    Aprecierea rezultatelor probei de concurs se face cu note de la 1 la 10.

    Pentru a fi declarat ”admis”, candidatul trebuie să obțină minimum nota 7,00. Candidatul care nu a obţinut minimum nota 7,00 va fi declarat „respins”.

    Durata de rezolvare a testului este de 3 ore.

    Ora şi locul unde se va desfăşura proba scrisă se vor stabili, în funcţie de numărul candidaţilor şi se vor comunica acestora prin postarea unui anunţ ulterior pe pagina de Internet a Poliţiei Române, www.politiaromana.ro, Secţiunea carieră – Posturi scoase la concurs (adresa http://www.politiaromana.ro/ ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs), pe pagina de Intrapol și la avizierul unității.

    Rezultatul la proba test scris se poate contesta o singură dată în termen de 24 de ore de la afişare, iar contestaţiile se depun pe adresa de e-mail incadrare@politiaromana.ro sau la nr. de fax 021.316.43.61.

    Eventualele contestaţii se soluţionează de către comisia constituită în acest scop, în termenul legal.

     Nota acordată după soluţionarea contestaţiei la proba scrisă este definitivă.

     Candidaţii pot contesta numai notele la propriile lucrări.

    Admiterea/respingerea contestaţiei se va comunica prin postare pe pagina de Internet a Poliţiei Române, www.politiaromana.ro, Secţiunea carieră – Posturi scoase la concurs (adresa http://www.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs), pe pagina de Intrapol și la avizierul unității.

    Secţiunea a VI-a – Precizări privind rezultatele finale ale concursului

    Nota finală reprezintă nota obţinută la proba scrisă.

    Este declarat „admis” candidatul care a obţinut nota finală cea mai mare, dintre candidaţii înscrişi pe post.

    Sunt declarați „admis” candidații care au obţinut nota finală cea mai mare, în ordine descrescătoare, dintre candidații înscriși pe structură, în limita locurilor scoase la concurs.

    În situaţia în care între doi sau mai mulţi candidaţi există egalitate la proba scrisă, departajarea candidaților în vederea declarării ,,admis” sau ,,respins” la concurs se realizează pe baza rezultatelor obținute în urma susținerii unui interviu structurat pe subiecte profesionale, elaborate din tematica şi bibliografia recomandate.

    În eventualitatea susținerii interviului de departajare, tabelul nominal cu rezultatele finale obţinute se va afişa prin postare pe pagina de Internet a Poliţiei Române, www.politiaromana.ro, Secţiunea carieră – Posturi scoase la concurs (adresa http://www.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs), pe pagina de Intrapol și la avizierul unității.

    Atenție! Interviul de departajare se susține în vederea departajării candidaților, astfel că va fi declarat ”admis” candidatul care a obținut nota cea mai mare, indiferent de aceasta. Interviul de departajare nu este o probă de concurs și nu este supus contestării.

    Atenţie! Candidaţii declaraţi "respins" la concursul organizat pentru ocuparea unui post vacant nu pot ocupa, în baza notei finale obţinute la respectivul concurs, alte posturi vacante în aceeaşi unitate sau în alte unităţi.

    Agenţilor de poliţie declaraţi „admis” la concurs şi care îndeplinesc condiţiile legale pentru trecerea în corpul ofiţerilor de poliţie, li se vor acorda grade profesionale conform prevederilor Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare.

    Ulterior trecerii în corpul ofiţerilor, candidatul declarat „admis” va fi numit în funcţia minimă prevăzută de lege corespunzătoare gradului profesional acordat.

    Secţiunea a VII-a – Reguli privind buna organizare şi desfăşurare a concursului

  • Prin înscrierea la acest concurs, candidaţii îşi manifestă implicit acordul cu privire la condiţiile şi modul de organizare şi desfăşurare a concursului;
  • Candidaţii sunt rugaţi să citească cu atenţie anunţul şi să respecte organizarea stabilită cu privire la toate etapele concursului: înscrierea, transmiterea dosarului în volum complet şi susţinerea probelor de concurs;
  • După verificarea corectitudinii întocmirii dosarelor de înscriere ale candidaţilor, Comisia de concurs întocmeşte lista finală a candidaţilor a căror candidatură a fost validată sau invalidată, pe care o publică printr-un anunţ;
  • Se impune verificarea permanentă şi atentă a paginii de Internet a Poliţiei Române, www.politiaromana.ro, Secţiunea carieră – Posturi scoase la concurs (adresa http://www.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs), precum și a paginii de Intrapol a Poliției Române, întrucât comunicarea informaţiilor ulterioare, referitoare la concurs, se va realiza în această modalitate. În perioada concursului, pe paginile de Internet/Intrapol se vor posta informaţii privind mai multe concursuri, situaţie în care este necesară verificarea atentă a tuturor anunţurilor postate, astfel încât să se evite omiterea luării la cunoştinţă de către candidaţi a unor informaţii legate de concurs;
  • Fişa postului scos la concurs poate fi consultată de către candidaţi, în urma unei solicitări scrise, cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecţia informaţiilor clasificate;
  • În cadrul probei scrise, candidaţii vor avea asupra lor doar documentul de identitate şi pix/stilou de culoare albastră (nu vor avea voie cu materiale documentare, dicţionare, notiţe, însemnări, precum şi cu orice alte mijloace de calcul sau de comunicare). Nu se admit pixuri/stilouri care permit ştergerea şi rescrierea. Fraudele, precum şi tentativa de săvârşire a acestora se sancţionează prin eliminarea din concurs a candidatului/candidaţilor în cauză.
  • Contact

    Datele de contact vor fi vizibile dupa ce veti aplica!

    Anunţ expirat
    loading...
    www.mynextjob.ro folosește cookies. Navigând în continuare, iți exprimi acordul pentru folosirea acestora. Află mai multe Am ințeles!