Company Description
Eurofins Scientific este o companie internațională de științe ale vieții, oferind o gamă unică de servicii de testare analitică clienților din mai multe industrii, pentru a face viața și mediul nostru mai sigure, mai sănătoase și mai durabile. De la mâncarea pe care o consumi, până la apa pe care o bei, la medicamentele pe care te bazezi, Eurofins lucrează cu cele mai mari companii din lume pentru a se asigura că produsele pe care le furnizează sunt sigure, ca ingredientele lor sunt autentice și etichetarea corespunde realitatii. Eurofins consideră că este lider global în testarea produselor alimentare, de mediu, farmaceutice și cosmetice și în serviciile CRO pentru agroștiință. De asemenea, este unul dintre liderii de piață independenți la nivel mondial în anumite testări și servicii de laborator pentru genomică, farmacologie de cercetare, criminalistică, CDMO, științe materiale avansate și în sprijinul studiilor clinice.
În putin peste 30 de ani, Eurofins a crescut de la un laborator din Nantes, Franța, la peste 47.000 de angajați din cadrul unei rețele de peste 900 de companii independente din peste 50 de țări și care operează peste 800 de laboratoare. Eurofins oferă un portofoliu de peste 200.000 de metode analitice pentru a evalua siguranța, identitatea, compoziția, autenticitatea, originea, trasabilitatea și puritatea substanțelor și produselor biologice, și furnizează servicii inovatoare de testare clinică de diagnostic, ca unul dintre principalii actori emergenți la nivel mondial in testare clinică specializată de diagnostic.
În 2019, Eurofins a generat venituri totale de 4,56 miliarde EUR și a fost printre cele mai performante companii listate la bursa din Europa din ultimii 20 de ani.
Job Description
- efectuează cântăriri la balanţa analitică;
- răspunde de prepararea soluţiilor etalon;
- raspunde de pregatirea probelor atunci cand este solicitat;
- completeaza inregistrarile pentru activitatile desfasurate;
- efectueaza analizele conform procedurilor specifice de lucru;
- dezvolta noi metode de analiza
- propune solutii de imbunatatire a metodelor realizate in cadrul departamentului
- evalueaza parametrii de performanta ai metodei, confirmarea/validarea metodei ;
- asigura participarea in conditii optime la comparari interlaboratoare
Qualifications
Absolvent/a studii superioare de specialitate in domeniul stiintelor exacte ( Chimie, Inginerie chimica, Chimie alimentara, Ingineria produselor alimentare, USAMV, Fizica)
Experienta anterioara de lucru in laborator
Operare PC:Office(Word, Excel, PowerPoint)
Lb engleza