Am meseria de vis, în care pot să mă joc cu adevărul! …des aud întrebările …

”Și care e treaba cu Dracula?”

Dracula nu a existat niciodată, e doar un mit. Îmi pare rău să vă dezamăgesc”

… cu toate că nu îmi pare rău. Și niciodată nu îmi pare rău când zic adevărul, chiar dacă e puțin deranjant. Când ești ghid turistic, datoria ta este să te folosești de adevăr, pentru a-l ambala în cea mai frumoasă formă. E marketing pur, cu ceva abilități solide de comunicare.

Toți prietenii mei mă invidiază, pentru că meseria mea pare poleită cu aur: 9 luni din 12 sunt plecat mai tot timpul. Ba în Bucovina, ba în Maramureș, ba în Ardeal, ba în Valea Prahovei. Pentru mulți, this is the dream job. Și așa e, până la un punct. Da, văd toată țara. Da, există tips. Da, cunosc mii de oameni și am intrări peste tot. Da, am cele mai interesante beneficii.

Dar știti cum e să ai un autocar plin de turiști străini, iar jumătate din ei să nu știe engleza? Ghidajul tău devine aproape imposibil atunci. Iar dacă la asta se adaugă și nemulțumiri legate de transport, cazare sau masă, ești mâncat. Noroc că sunt uns cu toate alifiile, iar psihologia nu îmi este străină deloc. Pentru că atunci când lucrezi cu atât de multe tipologii de oameni, înveți să fii și psiholog.

Am meseria de vis care îmi aduce satisfacții…

Cea mai mare satisfacție a meseriei mele este review-ul pe care îl primesc la final. Practic, pentru asta muncesc, oricât de urât ar părea- pentru un review. Pentru că acel review îmi crește sau îmi scade cota pe piață. Dar pentru a fi uman până la capăt, vă spun că muncesc și pentru a le arăta celorlalți cât de faină e România. Pentru că avem o țară frumoasă, pe care turiștii străini o apreciază până la ultima picătură: locuri pitorești, tradiții, obiceiuri, mâncare bună.

Închei prin a vă spune un lucru: domeniul ăsta nu este ușor. Nu este ușor deloc. Dar e dovada clară pentru cei mai mulți că se pot face bani și în România, acasă. Și spun asta după ce 7 ani am lucrat pe vase de croazieră, unde nu contează nici câtă carte ai făcut, nici cât de mult ai muncit înainte. Acolo, pentru ei ești doar un ecuson sau un număr. Aici, acasă, faci ce îți place, în țara ta. ”Am meseria de vis, în care pot să mă joc cu adevărul.” dar nu pentru români, că românii apreciază cel mai puțin. Ci pentru străini. Care de câte ori pleacă de la mine de pe tur spun că România este o a doua casă.

(Vali, 34 ani, ghid turistic pe incoming tourists)

Vrei să explorezi meserii de vis? Intră pe MyNextJob.ro!

Visit Us On FacebookVisit Us On InstagramVisit Us On LinkedinVisit Us On YoutubeVisit Us On Twitter