Anunt concurs pentru ocuparea unui număr de 86 (optzeci și șase) posturi vacante de ofițer de poliție (medic veterinar) în cadrul Poliției Române, prin încadrare directă din sursă externă a persoanelor cu studii corespunzătoare cerinţelor postului şi care in Bucuresti

A N U N Ţ

În conformitate cu prevederile art. 9 alin. (3) şi alin. (5) din Legea nr. 360/2002, privind Statutul poliţistului, și ale Ordinului m.a.i. nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile de poliţie ale Ministerului Afacerilor Interne, ambele cu modificările şi completările ulterioare;

Inspectoratul General al Poliţiei Române, cu sediul în municipiul Bucureşti, Str. Mihai Vodă nr. 4 – 6, Sectorul 5, organizează,

C O N C U R S :

Secţiunea I – POSTURILE SCOASE LA CONCURS

Pentru ocuparea unui număr de 86 (optzeci și șase) posturi vacante de ofițer de poliție (medic veterinar) în cadrul Poliției Române, prin încadrare directă din sursă externă a persoanelor cu studii corespunzătoare cerinţelor postului şi care îndeplinesc condiţiile legale, după cum urmează:

NR.

CRT

UNITATEA DE PROVENIENŢĂ

FUNCTIA PREVAZUTA

POZITIA din statul de organizare

IGPR - Dir. Protectia Animalelor

Of.sp.pr.I (medic veterinar)

1709

IGPR - Dir. Protectia Animalelor

Of.sp.pr.I (medic veterinar)

1710

DGP- Serv.Protectia Animalelor

Of.sp.pr.I (medic veterinar)

1405/F

DGP- Serv.Protectia Animalelor

Of.sp.pr.I (medic veterinar)

1405/G

Insp.de Politie Jud.Alba

Of.sp.I (medic veterinar)

0263/e

Insp.de Politie Jud.Alba

Of.sp.I (medic veterinar)

0263/f

Insp.de Politie Jud.Arad

Of.sp.I (medic veterinar)

0325/D

Insp.de Politie Jud.Arad

Of.sp.I (medic veterinar)

0325/E

Insp.de Politie Jud.Arges

Of.sp.I (medic veterinar)

0425/C

Insp.de Politie Jud.Arges

Of.sp.I (medic veterinar)

0425/D

Insp.de Politie Jud.Bacau

Of.sp.I (medic veterinar)

0367/d

Insp.de Politie Jud.Bacau

Of.sp.I (medic veterinar)

0367/e

Insp.de Politie Jud.Bihor

Of.sp.I (medic veterinar)

0412/e

Insp.de Politie Jud.Bihor

Of.sp.I (medic veterinar)

0412/f

Insp.de Politie Jud.Bistrita-N

Of.sp.I (medic veterinar)

0212/D

Insp.de Politie Jud.Bistrita-N

Of.sp.I (medic veterinar)

0212/E

Insp.de Politie Jud.Botosani

Of.sp.I (medic veterinar)

0287/d

Insp.de Politie Jud.Botosani

Of.sp.I (medic veterinar)

0287/e

Insp.de Politie Jud.Brasov

Of.sp.I (medic veterinar)

0439/D

Insp.de Politie Jud.Brasov

Of.sp.I (medic veterinar)

0439/E

Insp.de Politie Jud.Braila

Of.sp.I (medic veterinar)

0301/d

Insp.de Politie Jud.Braila

Of.sp.I (medic veterinar)

0301/e

Insp.de Politie Jud.Buzau

Of.sp.I (medic veterinar)

0326/D

Insp.de Politie Jud.Buzau

Of.sp.I (medic veterinar)

0326/E

Insp.de Politie Jud.Caras-Sev.

Of.sp.I (medic veterinar)

0244/D

Insp.de Politie Jud.Caras-Sev.

Of.sp.I (medic veterinar)

0244/E

Insp.de Politie Jud.Calarasi

Of.sp.I (medic veterinar)

0245/E

Insp.de Politie Jud.Calarasi

Of.sp.I (medic veterinar)

0245/F

Insp.de Politie Jud.Cluj-N

Of.sp.I (medic veterinar)

0429/D

Insp.de Politie Jud.Cluj-N

Of.sp.I (medic veterinar)

0429/E

Insp.de Politie Jud.Constanta

Of.sp.I (medic veterinar)

0477/D

Insp.de Politie Jud.Constanta

Of.sp.I (medic veterinar)

0477/E

Insp.de Politie Jud.Covasna

Of.sp.I (medic veterinar)

0280/d

Insp.de Politie Jud.Covasna

Of.sp.I (medic veterinar)

0280/e

Insp.de Politie Jud.Dimbovita

Of.sp.I (medic veterinar)

0320/D

Insp.de Politie Jud.Dimbovita

Of.sp.I (medic veterinar)

0320/E

Insp.de Politie Jud.Dolj

Of.sp.I (medic veterinar)

0390/d

Insp.de Politie Jud.Dolj

Of.sp.I (medic veterinar)

0390/e

Insp.de Politie Jud.Galati

Of.sp.I (medic veterinar)

0385/E

Insp.de Politie Jud.Galati

Of.sp.I (medic veterinar)

0385/F

Insp.de Politie Jud.Giurgiu

Of.sp.I (medic veterinar)

0287/D

Insp.de Politie Jud.Giurgiu

Of.sp.I (medic veterinar)

0287/E

Insp.de Politie Jud.Gorj

Of.sp.I (medic veterinar)

0242/C

Insp.de Politie Jud.Gorj

Of.sp.I (medic veterinar)

0242/D

Insp.de Politie Jud.Harghita

Of.sp.I (medic veterinar)

0277/E

Insp.de Politie Jud.Harghita

Of.sp.I (medic veterinar)

0277/F

Insp.de Politie Jud.Hunedoara

Of.sp.I (medic veterinar)

0288/C

Insp.de Politie Jud.Hunedoara

Of.sp.I (medic veterinar)

0288/D

Insp.de Politie Jud.Ialomita

Of.sp.I (medic veterinar)

0245/D

Insp.de Politie Jud.Ialomita

Of.sp.I (medic veterinar)

0245/E

Insp.de Politie Jud.Iasi

Of.sp.I (medic veterinar)

0396/d

Insp.de Politie Jud.Iasi

Of.sp.I (medic veterinar)

0396/e

Insp.de Politie Jud.Ilfov

Of.sp.I (medic veterinar)

0386/d

Insp.de Politie Jud.Ilfov

Of.sp.I (medic veterinar)

0386/e

Insp.de Politie Jud.Maramures

Of.sp.I (medic veterinar)

0300/d

Insp.de Politie Jud.Maramures

Of.sp.I (medic veterinar)

0300/e

Insp.de Politie Jud.Mehedinti

Of.sp.I (medic veterinar)

0262/D

Insp.de Politie Jud.Mehedinti

Of.sp.I (medic veterinar)

0262/E

Insp.de Politie Jud.Mures

Of.sp.I (medic veterinar)

0335/E

Insp.de Politie Jud.Mures

Of.sp.I (medic veterinar)

0335/F

Insp.de Politie Jud.Neamt

Of.sp.I (medic veterinar)

0311/D

Insp.de Politie Jud.Neamt

Of.sp.I (medic veterinar)

0311/E

Insp.de Politie Jud.Olt

Of.sp.I (medic veterinar)

0361/D

Insp.de Politie Jud.Olt

Of.sp.I (medic veterinar)

0361/E

Insp.de Politie Jud.Prahova

Of.sp.I (medic veterinar)

0486/c

Insp.de Politie Jud.Prahova

Of.sp.I (medic veterinar)

0486/d

Insp.de Politie Jud.Salaj

Of.sp.I (medic veterinar)

0219/D

Insp.de Politie Jud.Salaj

Of.sp.I (medic veterinar)

0219/E

Insp.de Politie Jud.Satu-Mare

Of.sp.I (medic veterinar)

0257/D

Insp.de Politie Jud.Satu-Mare

Of.sp.I (medic veterinar)

0257/E

Insp.de Politie Jud.Sibiu

Of.sp.I (medic veterinar)

0330/d

Insp.de Politie Jud.Sibiu

Of.sp.I (medic veterinar)

0330/e

Insp.de Politie Jud.Suceava

Of.sp.I (medic veterinar)

0341/d

Insp.de Politie Jud.Suceava

Of.sp.I (medic veterinar)

0341/e

Insp.de Politie Jud.Teleorman

Of.sp.I (medic veterinar)

0271/e

Insp.de Politie Jud.Teleorman

Of.sp.I (medic veterinar)

0271/f

Insp.de Politie Jud.Timis

Of.sp.I (medic veterinar)

0408/d

Insp.de Politie Jud.Timis

Of.sp.I (medic veterinar)

0408/e

Insp.de Politie Jud.Tulcea

Of.sp.I (medic veterinar)

0239/d

Insp.de Politie Jud.Tulcea

Of.sp.I (medic veterinar)

0239/e

Insp.de Politie Jud.Vaslui

Of.sp.I (medic veterinar)

0261/D

Insp.de Politie Jud.Vaslui

Of.sp.I (medic veterinar)

0261/E

Insp.de Politie Jud.Vilcea

Of.sp.I (medic veterinar)

0284/e

Insp.de Politie Jud.Vilcea

Of.sp.I (medic veterinar)

0284/f

Insp.de Politie Jud.Vrancea

Of.sp.I (medic veterinar)

0294/D

Insp.de Politie Jud.Vrancea

Of.sp.I (medic veterinar)

0294/E

Concursul se organizează în sistem centralizat la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române, iar la nivelul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și al inspectoratelor de poliţie judeţene, în ale căror state de organizare sunt prevăzute posturile vacante pentru care se organizează concurs, se constituie comisii de recrutare.

Secţiunea a II-a – Condiţii de participare

Pot participa la concurs/examen, candidaţii care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

  • să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
  • să cunoască limba română, scris şi vorbit;
  • să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
  • să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic (aptitudinea/ inaptitudinea se constată de structurile de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne, printr-o examinare medicală şi evaluare psihologică, potrivit reglementărilor specifice în domeniu, exclusiv pentru candidatul declarat ”admis”).
  • să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
  • să aibă studii corespunzătoare cerinţelor postului, după cum urmează:
  • - studii universitare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul de știință, artă și cultură/domeniul/profilul/specializarea - medicină veterinară;

    - studii superioare de licență, ciclul I de studii universitare (în sistem Bologna), absolvite cu diplomă de licență în domeniul fundamental de știință, artă și cultură/domeniul fundamental/ramură de știință/domeniul de licență: medicină veterinară/științe biologice și biomedicale (doar domeniul de licență medicină veterinară);

  • să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de poliţist;
  • să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea;
  • să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
  • să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
  • să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
  • să nu aibă, la încadrarea ca poliţist, calitatea de membru al vreunui partid politic sau organizaţii cu caracter politic;
  • m) să nu aibă tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentație, în ţinuta de vară (condiție ce va fi verificată cu ocazia examinării medicale, în cazul candidatului declarat ”admis”);

  • dacă prin încadrare directă, potrivit nivelului studiilor şi/sau vechimii în specialitate nu dobândesc grade profesionale mai mici decât gradele militare echivalente deţinute în rezervă.
  • să dețină certificat/atestat de membru al Colegiului Medicilor Veterinari, vizat pe anul în curs.
  • Atenţie! – Nu se admit derogări de la niciuna dintre condiţiile de participare la concurs, prevăzute în prezentul anunţ.

    Agenții de poliţie pot participa la concurs dacă îndeplinesc următoarele condiţii:

    a) este declarat «apt» la evaluarea psihologică organizată în acest scop;

    b) nu este cercetat disciplinar sau nu se află sub efectul unei sancţiuni disciplinare;

    c) nu este pus la dispoziţie ori suspendat din funcţie în condiţiile art. 27^21 alin. (2) sau art. 27^25 lit. a), b) şi h) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare;

    d) a obţinut calificativul de cel puţin «bine» la ultimele două evaluări anuale de serviciu;

  • să dețină certificat/atestat de membru al Colegiului Medicilor Veterinari, vizat pe anul în curs.
  • f) să aibă studiile şi cunoştinţele corespunzătoare cerinţelor postului pentru care candidează, respectiv:

      - studii universitare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul de știință, artă și cultură/domeniul/profilul/specializarea - medicină veterinară;

    - studii superioare de licență, ciclul I de studii universitare (în sistem Bologna), absolvite cu diplomă de licență în domeniul fundamental de știință, artă și cultură/domeniul fundamental/ramură de știință/domeniul de licență: medicină veterinară/științe biologice și biomedicale (doar domeniul de licență medicină veterinară);

    Atenţie! – Nu se admit derogări de la niciuna dintre condiţiile de participare la concurs, prevăzute în prezentul anunţ.

    Secţiunea a III-a – Reguli privind înscrierea la concurs

    Înscrierea candidaților se va realiza prin menționarea structurii (ex. Vă rog să-mi aprobaţi participarea la concursul organizat de Inspectoratul General al Poliției Române, pentru ocuparea a 2 posturi de ofițer specialist principal I (medic veterinar) din cadrul Direcției pentru Protecția Animalelor), urmând ca repartizarea pe posturi a candidaţilor declaraţi „admis” să se facă în ordinea descrescătoare a notelor finale obținute, pe bază de opţiune.

    Având în vedere că proba scrisă a concursului va avea loc la aceeași dată pentru toate posturile scoase la concurs, la nivelul Poliției Române, candidații vor putea susține proba doar pentru ocuparea unui singur post dintre cele scoase la concurs.

    Înscrierea se realizează, în perioada 18-28.12.2020 (pe data de 28.12.2020 doar până la orele 16:00), online la adresa de e-mail a unităţii în al cărui stat de organizare se regăseşte postul pentru care se organizează concursul.

    Cererile de înscriere însoțite de documentația solicitată transmise după data de 28.12.2020, orele 16:00, nu vor fi luate în considerare.

    Pentru posturile din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcția pentru Protecția Animalelor , înscrierea candidaţilor se va face la adresa de e-mail incadrare@politiaromana.ro

    Pentru posturile existente în statul de organizare al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, respectiv în statele de organizare ale inspectoratelor de poliţie judeţene, comisia de recrutare constituită la nivelul acestor unități, stabilește detalii referitoare la înscrierea candidaților printr-un anunţ ce urmează a fi postat pe pagina de Internet a unităţii, precum şi la sediul acestora.

    Reguli privind transmiterea documentelor necesare înscrierii, menționate mai sus:

    - documentele care necesită a fi completate (Ex. cererea de înscriere, declarații, etc.) vor fi printate de către candidat, completate olograf, datate și semnate, iar ulterior scanate în format pdf și transmise în format electronic pe adresa de e-mail corespunzătoare fiecărei unități de recrutare (candidații vor manifesta atenție maximă ca documentele să fie completate corect și integral);

    - fiecare document va fi scanat și salvat într-un fișier pdf separat, denumirea fișierului fiind compusă din numele candidatului și conținutul fișierului (exemplu: Popescu Ioan-act identitate, Popescu Ioan-cerere înscriere, etc.);

    - toate documentele vor fi scanate în format pdf, candidații urmând a verifica înaintea transmiterii, conținutul fișierului pdf scanat, respectiv faptul că acesta este scanat integral (corespunde cu documentul original Ex: diploma de licență este scanată față verso) și este lizil;

    - toate documentele menționate mai sus vor fi transmise în format electronic printr-un singur e-mail (ca atașamente la e-mail), mărimea totală a tuturor documentelor transmise de către candidat (fișierele pdf atașate e-mailului) pentru înscriere la concurs nu trebuie să depășească 50 MB;

    - e-mailul transmis de către candidat va avea subiect (titlu) de următoare formă: grad (opțional) nume, prenume, candidat, conținutul e-mailului și concursul la care se înscrie (Ex: Candidatul /Agent de poliție Popescu Ioan-Dosar de recrutare înscriere concurs protectia animalelor).

    Atenție! Documentele transmise de către candidat vor fi printate și prezentate comisiei de concurs pentru activitatea de validare/invalidare a candidaturilor. La concurs pot participa numai candidaţii care îndeplinesc condiţiile legale, criteriile specifice de recrutare, condiţiile de ocupare prevăzute în fişa postului, respectiv cei ale căror dosare de recrutare sunt complete, corect întocmite şi depuse în termenul prevăzut în anunţul de concurs. Candidații poartă întreaga răspundere pentru transmiterea dosarelor de recrutare incomplete sau incorect întocmite.

    În următoarea zi lucrătoare, ulterioară depunerii cererii de înscriere însoțită de documentația aferentă, candidaților li se va transmite un e-mail de confirmare a primirii cererii de la aceeași adresa, respectiv adresa de e-mail a unităților de recrutare, în ale căror state de organizare se află posturile vacante (Direcția Generală de Poliție a Municipiului București și inspectoratele de poliţie judeţene), precizându-se numărul de înregistrare și codul atribuit candidatului.

    În situația în care candidatul înscris pentru ocuparea posturilor existente în statul de organizare al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, respectiv în statele de organizare ale inspectoratelor de poliţie judeţene, nu primește confirmare în termenul prevăzut mai sus, acesta se poate adresa structurilor de resurse umane de la unităților de recrutare.

    În situația în care candidatul înscris pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul I.G.P.R. – Direcția pentru Protecția Animalelor, nu primește confirmare în termenul prevăzut mai sus, acesta se poate adresa Direcției Management Resurse Umane la nr. de tel 0212082525 int. 26152, iar în cazul în care situația nu s-a soluționat, are posibilitatea de a se prezenta fizic la Direcția Management Resurse Umane din str. Mihai Vodă nr. 4-6, sector 5, mun. București, în vederea clarificării.

    ATENȚIE! Se recomandă tuturor candidaților să evite înscrierea la același concurs pe mai multe posturi sau la alte concursuri organizate de poliția română, la aceeași dată, întrucât testele scrise se vor desfăşura concomitent.

    Înscrierea candidaţilor se va face pe bază de cerere de înscriere, conform Anexei nr. 2, și a documentelor, în volum complet , specificate în anunţ si transmise împreună la adresa de e-mail corespunzătoare fiecărei unități de recrutare în al cărei stat de organizare se află postul vacant scos la concurs.

    Atenție! Este interzisă înscrierea prin fax, prin poștă, inclusiv poștă militară sau prin orice alte mijloace decât prin e-mail, astfel că cererile transmise în aceste moduri nu vor fi luate în considerare.

    Dosarul de recrutare va cuprinde următoarele documente:

  • cererea de înscriere (Anexa nr. 2) şi CV;
  • copii ale documentelor care atestă nivelul şi specializarea studiilor impuse de cerinţele postului (diploma de licenţă și foaia matricolă/ suplimentul la diploma de licență şi/sau orice alte documente care atestă nivelul şi specializarea studiilor);(Se vor accepta adeverinţele de studii numai dacă aceste documente sunt în termenul de valabilitate, respectiv 12 luni de la finalizarea studiilor). Termenul de valabilitate al adeverinței de studii se calculează de la data finalizării acestora, nu de la data eliberării adeverinței de către instituția de învățământ.); (Cetăţenii români care au absolvit studii în alte state vor prezenta documentele echivalate de Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice);
  • copii ale actului de identitate, carnetului de muncă/certificatului stagiu de cotizare şi/sau altor documente doveditoare care să ateste vechimea în muncă şi, dacă este cazul, ale livretului militar;
  • copii ale certificatului de naştere al candidatului, soţului/soţiei şi fiecărui copil, ale certificatului de căsătorie, precum şi, după caz, ale hotărârilor judecătoreşti privind starea civilă;
  •  autobiografia (Anexa 3) şi tabelul nominal cu rudele candidatului şi soţul/soţia candidatului (Anexa 4); 
  •  extras de pe cazierul judiciar/certificat de cazier judiciar (extrasul de pe cazierul judiciar se solicită de către compartimentul cu sarcini de recrutare, pe baza consimțământului expres al candidatului); 
  • o fotografie color 9x12 cm; 
  • adeverinţă eliberată de către medicul de familie, însoțită de consimțământ informat (conform Anexei 6) care cuprinde antecedentele medicale personale semnificative şi care atestă că starea de sănătate este corespunzătoare postului pentru care candidează, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării selecţiei;
  •  aviz psihologic din care să rezulte aptitudinea privind deţinerea, portul şi folosirea armelor şi muniţiilor letale sau neletale supuse autorizării, emis cu cel mult 6 luni anterior derulării selecţiei, de către un psiholog autorizat pentru efectuarea unor astfel de examinări, atestat în condiţiile legii; 
  • copia certificatului/atestatului de membru al Colegiului Medicilor Veterniari, vizat pe anul în curs;
  • declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare (Anexa 5).
  • Dosarele de recrutare în vederea participării agenților de poliție, vor cuprinde următoarele documente:

  • cererea de înscriere (Anexa nr. 2) şi CV;
  • copii ale documentelor care atestă nivelul şi specializarea studiilor impuse de cerinţele postului (diploma de licenţă și foaia matricolă/ suplimentul la diploma de licență şi/sau orice alte documente care atestă nivelul şi specializarea studiilor); (Se vor accepta adeverinţele de studii numai dacă aceste documente sunt în termenul de valabilitate, respectiv 12 luni de la data eliberării adeverinței, conform Ordinului ministrului educației naționale nr. 3838/2014, pentru modificarea și completarea unor acte normative din sistemul național de învățământ); (Agenții de poliție care au absolvit studii în alte state vor prezenta documentele echivalate de Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice)
  • copie a actului de identitate;
  • copii ale certificatului de naştere al candidatului, soţului/soţiei şi fiecărui copil, ale certificatului de căsătorie, precum şi, după caz, ale hotărârilor judecătoreşti privind starea civilă;
  • copia certificatului/atestatului de membru al Colegiului Medicilor Veterniari, vizat pe anul în curs;
  • declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare (Anexa 5);
  • adeverinţa eliberată de structura de resurse umane a unităţii în care este încadrat agentul de poliție din care să reiasă menţiunile precizate la art. 27^45 lit. b), c) şi d) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare (din cuprinsul adeverinței trebuie să reiasă următoarele: 1) agentul de poliție nu este cercetat disciplinar sau nu se află sub efectul unei sancţiuni disciplinare; 2) acesta nu este pus la dispoziţie ori suspendat din funcţie în condiţiile art. 27^21 alin. (2) sau ale art. 27^25 lit. a), b) şi h) din Legea nr. 360/2002; 3) cel în cauză a obţinut calificativul de cel puţin «bine» la ultimele două evaluări anuale de serviciu).
  • Adeverinţa este necesară doar candidaților care sunt încadrați în unități deservite de alte structuri de resurse umane decât Direcția Management Resurse Umane din Inspectoratul General al Poliției Române.

      Atenţie! Candidaţii care nu transmit, la înscriere, toate documentele mai sus menţionate nu vor fi înscrişi la concurs.

    Atenţie! După data limită de înscriere, respectiv 28.12.2020, orele 16:00, nu se vor mai accepta documente necesare completării dosarului de condidat.

    Secțiunea a-IV-a – Reguli privind evaluarea psihologică a agenților de poliție, înscriși la concurs pentru ocuparea posturilor vacante de ofițer de poliție (medic veterinar) din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române - Direcția pentru Protecția Animalelor și din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și al inspectoratelor de poliţie judeţene

    Data, ora, locul şi celelalte detalii vor fi stabilite de unitățile de recrutare, în funcţie de numărul de candidaţi şi vor fi comunicate acestora prin postare pe pagina de Internet a Poliţiei Române, www.politiaromana.ro, Secţiunea carieră – Posturi scoase la concurs (adresa http://www.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs) și pe pagina de Intrapol a Poliției Române, în cazul posturilor din I.G.P.R. - Direcția pentru Protecția Animalelor, respectiv pe paginile de internet ale unităților de recrutare, în cazul celorlalte posturi.

    Rezultatele la testarea psihologică se postează pe pagina de Internet a Poliţiei Române, www.politiaromana.ro, Secţiunea carieră – Posturi scoase la concurs (adresa http://www.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs) și pe pagina de Intrapol a Poliției Române, în cazul posturilor din I.G.P.R. - Direcția pentru Protecția Animalelor, respectiv pe paginile de internet ale unităților de recrutare, în cazul celorlalte posturi.

    Agenții de poliție declarați ”inapt” psihologic vor fi informați telefonic, candidaturile acestora urmând a fi respinse ca urmare a neîndeplinirii condițiilor legale.

    Atenţie! Agenții de poliție nu vor fi anunţaţi personal cu privire la data, ora şi locul unde se va organiza testarea psihologică, fiind obligaţi să se informeze prin verificarea permanentă a paginilor de Internet indicate mai sus.

    Atenţie! Candidaţii trebuie să se prezinte în ziua, data, ora şi locul în care au fost planificaţi pentru susţinerea testării psihologice şi nu vor putea solicita o reprogramare.

     ATENȚIE !!!! Referitor la evaluarea psihologică a candidaților înscriși la acest concurs, care nu dețin calitatea de agent de poliție, menționăm că aceasta se va realiza după afişarea/postarea tabelului cu rezultatele finale doar pentru candidații declarați «admis» la concurs.

    După finalizarea activității de evaluare psihologică în cazul candidaților – agenți de poliție, comisia de concurs și comisiile de recrutare vor analiza candidaturile, urmând a se pronunţa cu privire la validarea/invalidarea candidaturilor tuturor candidaților.

    La concurs pot participa numai candidaţii ale căror dosare de recrutare sunt complete şi corect întocmite .

    Atenţie! Candidatul declarat ”admis” va prezenta documentele în original, în vederea certificării pentru conformitate cu originalul a copiilor documentelor transmise electronic la înscriere, care vor fi semnate de către persoana desemnată şi de către candidat. Originalul documentelor prezentate se restituie candidatului după certificarea copiilor. 

    În situaţia în care candidatul declarat ”admis” nu prezintă toate documentele solicitate şi/sau nu prezintă documentele în original în vederea certificării pentru conformitate a copiilor şi/sau în situaţia în care se constată că documentele prezentate nu sunt autentice, se aplică în mod corespunzător prevederile art. 57^1 alin. (5) din O.m.a.i. nr. 140/2016, respectiv în cazul neîndeplinirii acestei condiții, oferta de ocupare a postului se face candidatului clasat pe următorul loc, în ordinea descrescătoare a notelor obținute.

    După depunerea dosarelor de recrutare, respectiv după finalizarea activității de evaluare psihologică în cazul candidaților – agenți de poliție, comisia de recrutare constituită la nivelul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, respectiv la nivelul inspectoratelor de poliţie judeţene, va analiza candidaturile până la data de 14.01.2021 , urmând a se pronunţa cu privire la validarea/invalidarea acestora, întocmind în acest sens un proces-verbal, care va fi înaintat până la data de 15.01.2021 comisiei de concurs împreună cu lista candidaţilor a căror candidatură a fost validată, precum şi lista candidaţilor a căror candidatură a fost invalidată, în cazul acesteia, menţionându-se şi motivul invalidării.

    Listele candidaturilor validate/invalidate vor fi publicate, la data de 19.01.2021 , pe pagina de internet a Poliţiei Române, www.politiaromana.ro, Secţiunea carieră – Posturi scoase la concurs (adresa http://www.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs), precum și pe pagina de internet a unității de recrutare.

    De asemenea, lista finală cuprinzând candidaţii care îndeplinesc condiţiile pentru a susţine proba scrisă va fi comunicată pe pagina de internet a Poliţiei Române, www.politiaromana.ro, Secţiunea carieră – Posturi scoase la concurs (adresa http://www.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs).

    Orice alte modificări în calendarul desfăşurării concursului vor fi aduse la cunoştinţa candidaţilor prin postarea unui anunţ pe pagina de internet a Poliţiei Române, precum şi pe pagina de internet a unităţilor de recrutare şi la avizierul acestora.

    Secţiunea a V-a – Desfăşurarea concursului (proba de concurs)

    Proba scrisă va consta într-un test scris, de tip grilă , elaborat de către Comisia de concurs din cadrul I.G.P.R. din tematica şi bibliografia recomandată (anexa nr.1), având ca scop verificarea cunoştinţelor de specialitate pe care le au candidaţii şi va avea loc la data de 23.01.2021 .

    Numărul de subiecte va fi stabilit de Comisia de concurs.

    Durata de rezolvare a testului este de 3 ore.

    Pentru a fi declarat „admis”, candidatul trebuie să obţină minimum nota 7,00. Candidaţii care nu au obţinut minimum nota 7,00 vor fi declaraţi „respins”.

    Ora şi locul unde se va desfăşura proba scrisă se vor stabili, în funcţie de numărul candidaţilor şi se vor comunica acestora prin postarea unui anunţ ulterior pe pagina de Internet a Poliţiei Române, www.politiaromana.ro, Secţiunea carieră – Posturi scoase la concurs (adresa http://www.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs).

    Rezultatul la proba test scris se poate contesta o singură dată în termen de 24 de ore de la afişare, iar contestaţiile se depun pe adresa de e-mail incadrare@politiaromana.ro sau la nr. de fax 021.316.43.61.

    Eventualele contestaţii se soluţionează de către comisia constituită în acest scop, în termenul legal.

     Nota acordată după soluţionarea contestaţiei la proba scrisă este definitivă.

     Candidaţii pot contesta numai notele la propriile lucrări.

    Admiterea/respingerea contestaţiei se va comunica prin postare pe pagina de Internet a Poliţiei Române, www.politiaromana.ro, Secţiunea carieră – Posturi scoase la concurs (adresa http://www.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs).

    Secţiunea a VI-a – Precizări privind rezultatele finale ale concursului

    Nota finală reprezintă nota obţinută la proba scrisă.

    Sunt declarați „admis” candidații care au obţinut nota finală cea mai mare, în ordine descrescătoare, dintre candidații înscriși pe posturi, în limita locurilor scoase la concurs.

    În situația în care între doi sau mai mulți candidați există egalitate la proba scrisă, departajarea candidaților în vederea declarării „admis” sau ”respins” la concurs se realizează pe baza rezultatelor obținute în urma susținerii unui interviu structurat pe subiecte profesionale, elaborate din tematica și bibliografia recomandate.

    În eventualitatea susținerii interviului de departajare, tabelul nominal cu rezultatele finale obţinute se va afişa prin postare pe pagina de Internet a Poliției Române, www.politiaromana.ro, Secțiunea carieră – Posturi scoase la concurs (adresa http://www.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs).

    Atenție! Candidaţii declaraţi "respins" la concursul organizat pentru ocuparea unui post vacant nu pot ocupa, în baza notei finale obţinute la respectivul concurs, alte posturi vacante în aceeaşi unitate sau în alte unităţi.

    Candidaților declarați „admis” la concurs şi care îndeplinesc condiţiile legale de încadrare în Poliţia Română, li se vor acorda gradele profesionale în funcţie de pregătirea lor şi de vechimea în specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite, raportate la cerinţele postului. Aceștia sunt încadrați în funcțiile minime prevăzute de lege corespunzătoare gradelor profesionale acordate, pe o perioadă de probă de 12 luni, conform prevederilor Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare.

    Agenţilor de poliţie declaraţi „admis” la concurs şi care îndeplinesc condiţiile legale pentru trecerea în corpul ofiţerilor de poliţie, li se vor acorda grade profesionale conform prevederilor Legii 360/2002, privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare.

    Ulterior trecerii în corpul ofiţerilor, candidatul declarat „admis” va fi numit în funcţia minimă prevăzută de lege corespunzătoare gradului profesional acordat.

    Secţiunea a VII-a – Reguli privind examinarea psihologică și medicală pentru candidații declarați ”admis”, prin modalitatea încadrării directe

    După afişarea/postarea tabelului cu rezultatele finale, candidatul declarat «admis» la concursul pentru ocuparea postului vacant prin încadrare directă susţine examinarea medicală şi evaluarea psihologică. În situaţia constatării inaptitudinii medicale sau psihologice, se aplică în mod corespunzător prevederile art. 57^1 alin. (5) din Omai nr. 140/2016, respectiv în cazul neîndeplinirii uneia dintre aceste condiții, oferta de ocupare a postului se face candidatului clasat pe următorul loc, în ordinea descrescătoare a notelor obținute.

    Secţiunea a-VIII-a – Reguli privind buna organizare şi desfăşurare a concursului

  • Prin înscrierea la acest concurs, candidaţii îşi manifestă implicit acordul cu privire la condiţiile şi modul de organizare şi desfăşurare a concursului;
  • Candidaţii sunt rugaţi să citească cu atenţie anunţul şi să respecte organizarea stabilită cu privire la toate etapele concursului: înscrierea, depunerea dosarului în volum complet şi susţinerea probei de concurs;
  • După verificarea corectitudinii întocmirii dosarelor de recrutare a candidaţilor, comisia de concurs întocmeşte lista finală a candidaţilor a căror candidatură a fost validată sau invalidată, pe care o publică printr-un anunţ;
  • Se impune verificarea permanentă şi atentă a paginii de Internet a Poliţiei Române, www.politiaromana.ro, Secţiunea carieră – Posturi scoase la concurs (adresa http://www.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs), întrucât comunicarea informațiilor ulterioare referitoare la concurs se va realiza în această modalitate. În perioada concursului, pe paginile de Internet se vor posta informaţii privind mai multe concursuri, situaţie în care este necesară verificarea atentă a tuturor anunţurilor postate, astfel încât să se evite omiterea luării la cunoştinţă de către candidaţi a unor informaţii legate de concurs;
  • În cadrul probei scrise, candidaţii nu vor avea asupra lor decât documentul de identitate şi pix/stilou de culoare albastră (nu vor avea voie cu materiale documentare, dicţionare, notiţe, însemnări, precum şi cu orice alte mijloace de calcul sau de comunicare). Nu se admit pixuri/stilouri care permit ştergerea şi rescrierea. Fraudele, precum şi tentativa de săvârşire a acestora se sancţionează prin eliminarea din concurs a candidatului/ candidaţilor în cauză.
  • Fişa postului scos la concurs poate fi consultată de către candidaţi, în urma unei solicitări scrise, cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecţia informaţiilor clasificate.
  • Compartimentul Resurse Umane din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, respectiv din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene, unde s-a constituit comisie de recrutare, va asigura mediatizarea în mod corespunzător a prezentului anunţ, atât pe pagina de internet a unităţii, dacă este funcţională, cât şi la avizierul acesteia unde se va realiza înscrierea candidaţilor.
  • Contact

    Datele de contact vor fi vizibile dupa ce veti aplica!

    Anunţ expirat
    loading...
    www.mynextjob.ro folosește cookies. Navigând în continuare, iți exprimi acordul pentru folosirea acestora. Află mai multe Am ințeles!